sâmbătă, 1 februarie 2014

Fetele FROG schimbă lumea!

Întorcându-ne acum vreo două zile dintr-o mini-excursie FROG prin oraș, în timp ce mașina se oprise la semafor, mi-am dat seama că înăuntru eram nici mai mult, nici mai puțin de 6 fete: doamne și domnișoare, de vârste diferite care nu se fac cunoscute. Aș fi putut să spun instantaneu de unde o cunoscusem pe C., aflată la volan, în stânga mea, însă cum am ajuns în mașină cu celelalte?  Dând timpul puțin înapoi, însă nu prea mult, cam 2-3 luni așa, mi-am dat seama cum am ajuns să le cunoaștem, rând pe rând. Și nu doar pe ele, ci pe cele cele 20 – 30 de fete care au ajuns în preajma noastră în tot acest timp și datorită cărora lumea noastră s-a schimbat.
Fără a contesta ajutorul neprețuit pe care îl primim din partea băieților, care au ajuns mai mult accidental în aceeași lume FROG, noi credem totuși că cele care o vor schimba sunt femeile. J

Vă spunem cine sunt ele și de ce sunt minunate pentru noi: (ordinea este pur aleatorie)

Oana Nicoloff Răuță & Maria – ajunsă din greșeală la primul nostru Cooking Night, Oana ne-a fascinat cu apariția ei extrem de chic și cu faptul că înainte de a ieși în club a vrut să învețe să facă niște pizza J De atunci, este nelipsită de la serile de gătit la care ne face mereu cunoștință cu oameni noi, iar alături de ea este de multe ori și copia ei în miniatură, Măriuca.
Ana Gălețeanu (GameArt) – căreia îi acordăm premiul pentru cel mai frumos zâmbet cu care ne-a cucerit la un târg și cu care de amețește în continuare, de ajungem să facem mâncare japoneză la Nijikon!
Andreea Angelescu- am crezut că e serioasă când ne-a propus să gătim pentru copiii de la Marie Curie și cu asta chiar a fost! Ne bucurăm mereu însă de râsul ei contagios, de nonșalanța cu care poartă o căciulă Angry Birds și de curajul cu care a intrat să gătescă la noi în bucătărie pentru BotanicBritanic.
Corina Zlătaru – am impresionat-o atât de tare la atelierul de făcut turtă dulce (not!), încât acum este cea mai fidelă clientă a noastră. Noi o apreciem și îi livrăm meniul zilnic FROG, chiar dacă si-a „implantat” și o mică spioană la noi la Atelier, cu această ocazie.
Anisia Zlătaru – mica spioană, dar marea master-chef care ne calcă pragul săptămânal, în dorința ei nebună de a deveni cea mai bună mică-bucătăreasă. În plus, are și un umor foarte pe gustul meu!
Maria Petrușcă – susținătoare de la început și până la sfarșit a marelui business FROG, Maria se cam ferește de gătit, însă niciodată nu se ferește să ne ajute! Ne e tare drag de ea și ne bucurăm că stă în zonă, și că avem oricând unde face un duș în caz de urgență. 
Larisa Dragna – ne-am îndrăgostit la prima vedere de câteva dintre creațiile ei, iar decorul nostru britanic nu ar fi fost la fel fără prezența Larisei. Că ne-a făcut cadou și cele mai comode tricouri la același eveniment, este deja o altă poveste. Eu sper să purtăm și noi într-o zi niște super-rochii făcute de ea!
Oana Vlădescu – faimoasă în lumea FROG încă de la primul eveniment la care a primit variant non-vegană a supei (ups!) pe Oana o denumim vegana noastră de legătură cu lumea cool din București și îi mulțumim pentru tot ajutorul și îi promitem că vom denumi o supă după ea
J
Irina Wagner – ascunsă într-o lume fermecată de porțelan, Irina s-a împrietenit cu vecinele bucătărese din Cotroceni și a acceptat o plimbare britanică în grădina din apropiere (botanică, of course). Ne bucurăm că ne-a făcut să ne simțim ca într-un mic Harrods și în următorii 10 ani, ne dorim să servim delicatese FROG în porțelan fin de la Wagner (se citește Vagnăr J)
Andreea & Monica de la PAPIOTA – dintre primele noastre cunoștințe cool J care acceptă tot felul de experimente ciudate: ba ne invită la un eveniment, ba un sandwich, ba un tort la aniversarea Papiota. E drept că din cauza agitației se mai sparge pe acolo câte un dom de sticlă, însă știm noi că fetele nu au niciun amestec.
Paulina Anastasiu & Elena Dedu – care au lăsat serele din Grădina Botanică pe mâinile noastre pentru a organiza o petrecere de Crăciun! Britanic!! J Le mulțumim pentru încredere și le promitem că vom aduce cel puțin 100 de vizitatori pe an care să mănânce în Grădina Botanică București, în sere, pe timp de iarnă.
Adina & Mara – (ne)bune prietene voluntare care după programul corporatist accept să aranjeze mese pentru 80 de invitați și să taie bilete la intrare J Eu aș propune un teambuilding la următorul eveniment!
Milena Țăranu – pentru că ne-am dorit frumos și frumos am avut! Îi mulțumim pentru desenele minunate, făcute special pentru noi.
Alina & Laura de la „Monumente Uitate– pentru nebunia de a ne lua să gătim pentru 200 de persoane. Și pentru Victor J
Elena & Ana & Alina – pentru că nu le deranjează să se picteze pe față și să se poarte ca niște mimi, noaptea, în parc, la temperaturi greu de suportat.
Daniela Mișcov (Food Revolution România) – fără de care nu am fi îndrăznit să lăsăm un făcăleț pe mâna unui copil, cu atât mai mult să aducem mai mulți copii la noi la Atelier. În plus, ne gândeam noi că vom ajunge atât de aproape de Jamie Oliver?
Alexandra (ArtWe) – care trimite comunicat după comunicat după comunicat… J
Elena Bălan – ajutor premium în bucătăria FROG, care între timp face un dressing de salată perfect!
Janeta Ionescu – Nu a mai vorbit nimeni atât de admirativ despre noi și dacă am fi putut, am fi angajat-o PR pentru târgurile la care participăm!
Beatrice – pentru că este important să existe și o broască silențioasă J dar care fuge bine! Thank yooou!
Corina Mototolea – dacă se hotărăște să părăsească corporația, o luăm cu siguranța la noi pentru partea de vânzări. Pentru că mobilizează echipa să mănânce meniul zilei de la FROG și mai face și teambuilding într-o bucătărie! J
Ioana Marinescu – care a stat la coadă la miso soup la Nijikon și pentru că ne bucurăm că poate și Roxana să vorbească pe aceeași limbă artistică cu cineva
Anca Pandrea – pentru că ne include în universul ei de acasă sau de la birou, iar noi tânjim la bijuteriile făcute de ea cu mult simț artistic. Someday…

Evident, nu uităm de mamele și surorile noastre care ne susțin puternic din culise, iar dacă totuși am uitat pe cineva, ne cerem scuze și promitem să ne revanșăm cu ceva dulce.

Cândva, la începutul lunii, reciteam acest articol care poate că spune mai bine decât mine despre ce este vorba în toată această poveste. Iar dacă ar fi să aleg o singură frază de aici, aș alege-o pe asta:

Women’s friendships outlast jobs, parents, husbands, boyfriends, lovers, and sometimes children.

În concluzie, FROG și fetele vor să schimbe lumea! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu