marți, 15 decembrie 2015

150 de pasi simpli pentru a comanda Meniul Zilei de la FROG


Bună! Astăzi nu sunt niciuna dintre persoanele care ți-au spus până acum ‘FROG. Bună ziua’.
Sunt ghidul tău telefonic FROG și te voi ajuta să comanzi Meniul Zilei. Mai întâi, deschide http://www.f-r-o-g.com/#!meniul-zilei/cnk5, apoi…

- Pentru limba română, apasă tasta 1
- Dacă vorbești în șoaptă, trimite-ne un sms cu comanda J
- Dacă dorești Meniul Zilei cu Quiche, apasă tasta 2
- Dacă dorești Meniul Zilei cu Sandwich, apasă tasta 3
- Dacă dorești Meniul Zilei cu Fel principal, apasă tasta 4
- Dacă dorești Meniul Zilei cu Salată, apasă tasta 5 (dar o să comanzi oricum numai o salată)
...
- Dacă nu dorești niciun pic de rucola, apasă 15
- Dacă nu dorești niciun pic de oțet, deși nu punem oțet chiar în tot, apasă 18
...
- Dacă vrei să înlocuiești desertul cu quiche (deși arată ca o prajitură, te asigurăm că nu e una), apasă 38
- Dacă vrei să salvezi planeta și nu dorești tacâmuri, te rugăm apasă 41
- Dacă dorești extra-pâine FROG (adica încă 500 kcal), apasă 45
...
- Pentru factură, apasă 50
- Pentru plata cu bonuri de masă…formeaza CNPul invers urmat de tasta # (sau chiar acceptăm cash J)
- Dacă dorești mâncarea până în ora 13:00 (la fel ca tot restul lumii), apasă 86
- Dacă cunoști un polițist care să fluidizeze traficul pe traseul până la tine la birou, poți să ne suni!
- Dacă vrei să ne lași un mesaj drăguț în care să nu ne spui că iar am întârziat, te rugăm apasă 100
- Dacă vrei să te asiguri că mai avem mâncare, te rugăm sună până în ora 11:30 (nu garantăm și pentru ziua de joi, cand se întâmplă ceva paranormal cu toate comenzile)
- Dacă vrei să îți ridici singur pachetul de la noi, apasă 110
- Dacă lucrezi în Pipera sau la Preciziei, apasă # urmat de tasta 3, reprezentând ora la care putem realist ajunge la tine (asta până lansam FROG jets! J)
- Te întrebi dacă noi gătim și tot noi livrăm? Atunci apasă repede una din tastele 1-5, înainte de 11:30 J
- Dacă dorești numele firmei în loc de numele străzii pe pungă, te rugăm trimite-ne un email la hello@f-r-o-g.com (deși NERVA suna super dragut! J)
- Pentru supă cremă de țelină cu blue cheese, fă o rezervare cu 48 de ore înainte
- Pentru Pavlova…mai bine comandă una întreagă separat! Este ziua în care se comandă DESERT + altceva de mâncare
- Pentru iubire, apasă cât 6 meniuri (150) și o primești garantat J


Bon appetit!

*Această listă de cerințe speciale a fost facută în timpul petrecut în trafic, între livrări. Este inspirată de toți cei care comandă Meniul Zilei de la FROG și care nu ezită să ne ceară să facem lucrurile într-un anume fel, special pentru ei. Iar noi putem face asta. Le mulțumim pentru răbdarea zilnică și pentru sprijin și le promitem că în curând vor avea un loc nou și frumos în care să mănânce și să se simtă minunat. Un loc în care ne salutăm ca între prieteni, unde gătim orice și unde poți oricând intra în bucătărie să ne dai o mână de ajutor :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu