miercuri, 2 aprilie 2014

Wine & Dine @ Carol53 - povestea gurmandă a serii

De ce să facem lucrurile simple și ușoare, când putem să complicăm Atelierele de gătit cât mai mult? Când putem să alegem locuri total incompatibile cu gătitul, să mutăm jumătate din Atelier în 12 ore, să punem cortine, bannere, zeci de lumânări, multe mese și scaune, să decorăm locul astfel încât să devină măcar ceva inedit și nu pur și simplu ciudat...

După mintea noastră, a fost o idee magnifică să ținem câteva ateliere de gătit în Carol53, un loc magic, plin de istorie și speranță. Sperăm că și voi, cei care ați participat la Wine & Dine, ați apreciat ineditul serii și v-ați simțit parte a ceva frumos. Pe noi ne-ați făcut să ne simțim minunat :-)

Vedeta serii a fost vinul de la Corcova Roy & Dâmboviceanu, povestit minunat de Robert Marshall, degustat de invitați și alăturat câtorva feluri de mâncare alese pe sprânceană (adică alese pentru simplitate, având în vedere locul și dotările tehnice).

În timp ce Rob ne povestea de Muscat Ottonel și Chardonnay, două vinuri albe cu eleganțe și arome atât de diferite, pe masă se odihneau trei crostini: cu pesto de busuioc și rucola, cu roșii și coriandru și cu scarmoza.


Crostini cu pesto de busuioc și rucola

O rețetă fără măsurare și cantități exacte, la care singurul lucru pe care trebuie să îl ții minte este că, cu cât mai multă rucola pui, cu atât mai amărui și piperat va fi pesto-ul.
Noi recomandăm așa:

  • un pachet de busuioc proaspăt (50g), 
  • o punga de rucola proaspătă (100g), 
  • un cățel mic de usturoi, 
  • 4 file de anchois, 
  • o lingură de ulei de măsline, 
  • sucul de la 1/2 lămâie. 

Totul se blendărește până ai o pastă verde aprins. Adaugă piper dacă e cazul, iar sare probabil nu va fi nevoie (anchois este sărat). Dacă ai nuci sau muguri de pin adaugă (30g) împreună cu toate ingredientele de la început.



Crostini cu roșii și coriandru

Am ales coriandru, nu busuioc, pentru că este curajos și aspru, o pereche bună cu Chardonnay!  
  • 500g roșii cherry (sau alte roșii dulci) tăiate cât mai mic
  • 30g coriandru proaspăt, doar frunzele, tăiate  
  • sare
  • piper
  • usturoi tocat mărunt
  • 2-3 linguri ulei de măsline
Totul se amestecă si gata!



Crostini cu Scarmoza

Vedeta crostini-urilor a fost Scarmoza, un fel de mozarella afumată, cremoasă și fină. Crostini-urile cu brânzeturi sunt minunate cu puțin ulei de trufe deasupra, însă bugetul FROG nu a permis de data asta.
Tot ce trebuie este Scarmoza feliată și pusă peste pâinea deja prăjită. Ideal este să stea 5 minute la cuptor, până începe să se topească ușor. 
Când le scoți din cuptor, pune puțin piper proaspăt și ulei de măsline deasupra. Yum!

  


A Good Year este un film despre vin. Sau e despre Franța? Sau despre vacanțe lungi, alegeri importane în viață.. Sau Russel Crowe? În fine, cât am proiectat filmul pe peretele din Carol53, am pregătit tagliatele cu somon, chives și gorgonzola.  



Tagliatele cu somon, chives și gorgonzola


  • 500g tagliatele sau papardele (le recomandăm!). Noi am folosit o combinație de tagliatele cu spanac și papardele, ambele de la Barilla pentru că e important ca pastele să fie impecabile.
  • o ceapă albă tocată extrem de fin
  • 2 căței de usturoi tocați fin
  • 3-4 linguri ulei de măsline sau unt. Noi am folosit ulei pentru că am vrut ceva mai lejer. 
  • 50ml vin alb sec
  • 500 ml smântână de gătit
  • 200g somon afumat, tăiat fâșii
  • 50g gorgonzola dolce
  • chives tăiat în bucăți de 1-2 cm
Pui pastele la fiert exact așa cum scrie pe pachet, în multă apă, cu sare. 
Între timp faci sosul: ceapa se gătește în uleiul de măsline la foc foarte mic, cu o linguriță de sare, până devine fragedă, aproape topită. Nu trebuie să se rumenească deloc. Adaugi usturoiul și mai lasi pe foc 1 minut. Adaugi vinul și dai focul mare până fierbe. 
Adaugi smântâna și aștepți din nou să fiarbă. 

Scurgi pastele când sunt gata (nu e nevoie să scurgi chiar toată apa, nu e nici o dramă dacă rămâne puțină) și adaugi sosul cu smântână. Mai ții focul deschis maxim un minut, doar cât amesteci pastele cu sosul. 
Adaugi somonul, gorgonzola și chives. Poți să păstrezi puțin somon și chives și pentru decor. Și nu uita de piper proaspăt măcinat. 

Enjoy!




Brownies cu ciocolată neagră și nuci

Desertul a fost de pe meleaguri britanice, sau ma rog, vorbitoare de engleză, ca să nu supărăm pe nimeni.
Rețeta este inspirată din blogul lui Felicity Cloake și este corect să vedeți acolo povestea întreagă.
http://www.theguardian.com/lifeandstyle/wordofmouth/2010/sep/09/how-to-make-perfect-brownies

Felicity, fără să știe, ne inspiră mereu și îi admirăm metoda de lucru și gusturile impecabile. Pe scurt, noi o iubim pe Felicity și am învățat multe de la ea.



Thank you Rob Marshall for the wines and entertainment! 


 Mulțumim Doamna Dia pentru hainele și accesoriile primăvăratice!


 The Photographer. Forever gratitude!


Mulțumim Zuza pentru că ai lătrat la intrusul serii :)
Nici măcar nu ne-a sărit mâncarea din furculițe....