Se afișează postările cu eticheta Rețete. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Rețete. Afișați toate postările

miercuri, 2 aprilie 2014

Wine & Dine @ Carol53 - povestea gurmandă a serii

De ce să facem lucrurile simple și ușoare, când putem să complicăm Atelierele de gătit cât mai mult? Când putem să alegem locuri total incompatibile cu gătitul, să mutăm jumătate din Atelier în 12 ore, să punem cortine, bannere, zeci de lumânări, multe mese și scaune, să decorăm locul astfel încât să devină măcar ceva inedit și nu pur și simplu ciudat...

După mintea noastră, a fost o idee magnifică să ținem câteva ateliere de gătit în Carol53, un loc magic, plin de istorie și speranță. Sperăm că și voi, cei care ați participat la Wine & Dine, ați apreciat ineditul serii și v-ați simțit parte a ceva frumos. Pe noi ne-ați făcut să ne simțim minunat :-)

Vedeta serii a fost vinul de la Corcova Roy & Dâmboviceanu, povestit minunat de Robert Marshall, degustat de invitați și alăturat câtorva feluri de mâncare alese pe sprânceană (adică alese pentru simplitate, având în vedere locul și dotările tehnice).

În timp ce Rob ne povestea de Muscat Ottonel și Chardonnay, două vinuri albe cu eleganțe și arome atât de diferite, pe masă se odihneau trei crostini: cu pesto de busuioc și rucola, cu roșii și coriandru și cu scarmoza.


Crostini cu pesto de busuioc și rucola

O rețetă fără măsurare și cantități exacte, la care singurul lucru pe care trebuie să îl ții minte este că, cu cât mai multă rucola pui, cu atât mai amărui și piperat va fi pesto-ul.
Noi recomandăm așa:

  • un pachet de busuioc proaspăt (50g), 
  • o punga de rucola proaspătă (100g), 
  • un cățel mic de usturoi, 
  • 4 file de anchois, 
  • o lingură de ulei de măsline, 
  • sucul de la 1/2 lămâie. 

Totul se blendărește până ai o pastă verde aprins. Adaugă piper dacă e cazul, iar sare probabil nu va fi nevoie (anchois este sărat). Dacă ai nuci sau muguri de pin adaugă (30g) împreună cu toate ingredientele de la început.



Crostini cu roșii și coriandru

Am ales coriandru, nu busuioc, pentru că este curajos și aspru, o pereche bună cu Chardonnay!  
  • 500g roșii cherry (sau alte roșii dulci) tăiate cât mai mic
  • 30g coriandru proaspăt, doar frunzele, tăiate  
  • sare
  • piper
  • usturoi tocat mărunt
  • 2-3 linguri ulei de măsline
Totul se amestecă si gata!



Crostini cu Scarmoza

Vedeta crostini-urilor a fost Scarmoza, un fel de mozarella afumată, cremoasă și fină. Crostini-urile cu brânzeturi sunt minunate cu puțin ulei de trufe deasupra, însă bugetul FROG nu a permis de data asta.
Tot ce trebuie este Scarmoza feliată și pusă peste pâinea deja prăjită. Ideal este să stea 5 minute la cuptor, până începe să se topească ușor. 
Când le scoți din cuptor, pune puțin piper proaspăt și ulei de măsline deasupra. Yum!

  


A Good Year este un film despre vin. Sau e despre Franța? Sau despre vacanțe lungi, alegeri importane în viață.. Sau Russel Crowe? În fine, cât am proiectat filmul pe peretele din Carol53, am pregătit tagliatele cu somon, chives și gorgonzola.  



Tagliatele cu somon, chives și gorgonzola


  • 500g tagliatele sau papardele (le recomandăm!). Noi am folosit o combinație de tagliatele cu spanac și papardele, ambele de la Barilla pentru că e important ca pastele să fie impecabile.
  • o ceapă albă tocată extrem de fin
  • 2 căței de usturoi tocați fin
  • 3-4 linguri ulei de măsline sau unt. Noi am folosit ulei pentru că am vrut ceva mai lejer. 
  • 50ml vin alb sec
  • 500 ml smântână de gătit
  • 200g somon afumat, tăiat fâșii
  • 50g gorgonzola dolce
  • chives tăiat în bucăți de 1-2 cm
Pui pastele la fiert exact așa cum scrie pe pachet, în multă apă, cu sare. 
Între timp faci sosul: ceapa se gătește în uleiul de măsline la foc foarte mic, cu o linguriță de sare, până devine fragedă, aproape topită. Nu trebuie să se rumenească deloc. Adaugi usturoiul și mai lasi pe foc 1 minut. Adaugi vinul și dai focul mare până fierbe. 
Adaugi smântâna și aștepți din nou să fiarbă. 

Scurgi pastele când sunt gata (nu e nevoie să scurgi chiar toată apa, nu e nici o dramă dacă rămâne puțină) și adaugi sosul cu smântână. Mai ții focul deschis maxim un minut, doar cât amesteci pastele cu sosul. 
Adaugi somonul, gorgonzola și chives. Poți să păstrezi puțin somon și chives și pentru decor. Și nu uita de piper proaspăt măcinat. 

Enjoy!




Brownies cu ciocolată neagră și nuci

Desertul a fost de pe meleaguri britanice, sau ma rog, vorbitoare de engleză, ca să nu supărăm pe nimeni.
Rețeta este inspirată din blogul lui Felicity Cloake și este corect să vedeți acolo povestea întreagă.
http://www.theguardian.com/lifeandstyle/wordofmouth/2010/sep/09/how-to-make-perfect-brownies

Felicity, fără să știe, ne inspiră mereu și îi admirăm metoda de lucru și gusturile impecabile. Pe scurt, noi o iubim pe Felicity și am învățat multe de la ea.



Thank you Rob Marshall for the wines and entertainment! 


 Mulțumim Doamna Dia pentru hainele și accesoriile primăvăratice!


 The Photographer. Forever gratitude!


Mulțumim Zuza pentru că ai lătrat la intrusul serii :)
Nici măcar nu ne-a sărit mâncarea din furculițe....



duminică, 23 februarie 2014

Atelier de gătit pentru copiii de la Marie Curie

Serile de gătit la noi la Atelier sunt mereu frumoase, niciodată la fel și categoric inedite. Însă pe 21 februarie a fost de-a dreptul minunat. Le suntem recunoscătoare tuturor celor care au venit și cu siguranță va însemna ceva și pentru copiii bolnavi de cancer de la Marie Curie.

Urmăriți pagina Alături de copiii bolnavi de cancer de la Marie Curie, pentru a face cunoștință cu toți copiii minunați la care ne gândim și cărora le ținem pumnii.

Am fost foarte mulți (27 în total), înghesuiți, zgomotoși și pofticioși.
Am spart farfurii și pahare.
A fost o seară grecească magnifică!

Iată ce am gătit și savurat împreună:


Pitta bread 




Tzatziki
Sos magic FROG: de iaurt cu busuioc 
Feta cu oregano și ulei de măsline
Roșii cherry cu pătrunjel și ulei de măsline
Măsline de toate felurile









Halloumi cu dressing magic FROG de lămâie și miere




Spanakopita - plăcintă grecească cu spanac (proaspăt) și feta. 




Tsoureki - Brioșe grecești 




Cocktailul Alexandrei :) cu sirop de vișine, apă minerală și fructe de pădure



Și Muscat Ottonel sec de la Corcova! Mulțumim Șerban Dâmboviceanu și Robert Marshall!



Pentru cei curioși să repete experiențele și acasă, găsiți mai jos și rețetele pentru starurile serii:

Pitta Bread
  • 250g făină albă
  • 7g drojdie uscată
  • 1 lță sare
  • 25g semințe sau ierburi: susan negru, in, cimbru, oregano (nu  
  • 160ml apă ușor călduță
  • 2 linguri ulei de măsline
Amesteci făina cu sarea, drojdia și semințele. E bine să cerni făina pentru a se aerisi - va crește mult mai bine.
Adaugi 120ml din apa pregătită și uleiul, amestecând cu măna. Adaugi treptat și restul de apă, până coca se desprinde de bol.
Cu încă puțin ulei pe masă sau în bol, frămânți coca 5-10 minute. Va fi o cocă umedă la început, dar nu te teme, se va întări până la urmă.
Lași coca la crescut o oră într-un bol uns cu ulei de măsline și acoperit cu folie de plastic. Ideal ar trebui să crească la minim 37 grade C.

După ce s-a dublat în volum, iei bucățele de cocă și formezi grămăjoare pe care le aplatizezi în forme ovale și plate de 3-5 mm. Folosește făină din plin!

Pudrezi o tavă cu făină înainte de a așeza pâinile și le coci la cuptor la 250 grade (sau la maximul cuptorului tău) timp de 5-10 minute. Se vor face repede, si ai grijă sa nu se rumenească prea tare, pentru că vrei să fie elastice, nu casante.

După ce le scoți din cuptor, acoperă pittele cu un prosop curat și lasă-le asa 10-15 minute.


Sos magic FROG 
  • 400 ml iaurt grecesc (neapărat grecesc, cu grăsime cât mai multă)
  • 2 lingurițe miere
  • 2 lingurițe ulei de măsline 
  • 1 cățel de usturoi
  • sare și piper proaspăt măcinat
  • busuioc proaspăt
  • opțional suc de la 1/2 lămâie

Vei face cel mai fabulos sos de iaurt în 60 secunde. Pui totul într-un bol și amesteci :)
Dacă ai răbdare până a doua zi, sosul va deveni și mai bun.

Nu exagera cu usturoiul...


Dressing magic FROG

(da, tot ce e FROG e magic)

  • sucul de la o lămâie
  • ulei de măsline (dublul sucului de lămâie)
  • sare
  • piper
  • 2 lingurite miere
  • 2 lingurile mustar provencal, dijon sau orice alt muștar cu bobite

Pentru salate, brânză halloumi, lângă pește, peste andive, cu cartofi fierți (și aruncă și niște verdețuri proaspete).


Spanakopita

  • un pachet de foi de plăcintă
  • ulei de măsline (mult, Rox nu știe exact cât)
  • 600g spanac baby proaspăt
  • o legătură de ceapă verde, partea albă și 2 cm din cea verde, tocată
  • un praz (opțional, pentru puțină dulceață), tot partea albă, feliat rondele de 3 mm
  • o legătură de mărar, tocat fin
  • 200g feta

Se împart foile în două, o parte urmând să fie folosită ca baza, iar restul deasupra compoziției.
Fiecare foaie se unge cu ulei. Răsfiri toate ingredientele rămase peste baza din foi și acoperi cu foile rămase (și ele, unse fiecare cu ulei de măsline). Crestezi puțin foile de deasupra, formând pătrate (sau inimioare dacă ești in the mood) și coci la 170 grade până devin aurii (40 min).


Tsoureki 

Brioșe grecești cu finețe franceză (Brioche)
Să nu te așepți la brioșe normale, vei gusta cea mai vaporoasă cocă de cozonac, ca o brioche franceză, însiropată ca la greci.

  • 65g unt la temperatura camerei
  • 65ml lapte
  • 100g zahăr
  • 2 ouă la temperatura camerei
  • 430g făină 
  • 10g drojdie
  • 50ml apă călduță
  • coaja de la o portocală
  • mastic și mahlepi daca știi ce sunt și le găsești. Nu le vei găsi, deci pui 1/2 linguriță de cardamom
Pentru sirop
  • 100g zahăr
  • 100ml apă
  • 1 lță cardamom

Lași la dospit 6-7 minute drojdia cu o linguriță de zahăr și apa. Între timp pui la topit pe aragaz, la foc mic, untul, zahărul și laptele, până se dizolvă zahărul. Apoi lași să se răcească până ajunge la 37 grade (echivalentul temperaturii corpului, adică să nu fie nici cald, nici rece, ci exact ca degetul cu care testezi). Adaugi ouăle și amesteci cu mixerul, pui drojdia și amesteci iarăși, pui făina, portocala și cardamom și frămânți coca timp de 5-10 minute.
Acoperi cu plastic și lași la crescut 2-3 ore.
După ce au crescut pui compoziția în forme de brioșe, umplându-le 2/3. Teoretic ar mai trebui să stea la crescut încă 40 min, dar dacă e călduț în cameră sunt suficiente și 10 minute.
Înainte de a le pune la cuptor, le ungi cu ou bătut cu o lingură de apă și arunci deasupra niște nuci sau fistic, migdale sau ce te inspiră.

170 grade, 20-25 minute, până se rumenesc.
Imediat ce le scoți trebuie să pui siropul (să fie călduț). Poți găuri brioșele cu o scobitoare ca să se însiropeze mai bine.


Enjoy!


vineri, 7 februarie 2014

Tarte vs. Torte

De câteva luni încercăm, la început cu timiditate, apoi cu oarecare dârzenie, să găsim acel tort suprem. Tortul minunat de ciocolată, cu trei straturi, cu blaturi siropoase cu cafea, textură catifelată, cremă fină, eventual fructe exotice.

Problema vine din cum nu trebuie să fie acest tort. Adica să nu fie prea dulce, să nu aibă cremă de amandină, fără nuci kranz, fără mascotă, șarlotă, diplomat și alte creme de cofetărie.... fără să te îngrețoșeze instantaneu. Fără trandafiri, frunze și alte elemente botanice din marțipan sau zahăr. 

Lucrurile nu sunt simple deloc. Sunt sigură că tortul de ciocolată FROG este undeva acolo și ne așteaptă. Pe parcurs însă, am consolidat relația deja fabuloasă cu tartele. După fiecare încercare de găsire a tortului suprem, revenim puțin la prima iubire - tartele - și descoperim ceva îmbietor. La meciul tarte vs. torte (en francais, mon amour), tartele caștigă zdrobitor. Deocamdată. 

Ultima iubire: Tartă cu cremă de vanilie, pere caramelizate, zahăr brun și alune de pădure.



Rețeta pentru crusta de tartă (rețetă clasică, bună la toate tartele dulci)

  • 180g făină
  • 40g zahăr pudră
  • 100g unt rece, tăiat cuburi
  • un gălbenuș de ou
  • o lingură de suc de portocale foarte rece (sau apă, dacă ești ok cu o crustă mediocră)
  • coajă de portocală sau lămâie (opțional, pui coajă doar daca vrei să iasă o crustă minunată)
  • Mâini reci - nu glumesc.


Amesteci făina cu zahărul, un praf de sare și untul tăiat cuburi. Cu vârfurile degetelor fărâmițezi untul si amesteci cu făina până iese ca un nisip. Etapa asta durează maxim 2-3 minute. Dacă ai mâinile calde sau untul este cald, atunci acesta (untul) se va topi, și îți va ieși o cocă în loc de nisip.

Dacă ai food processor folosește-l cu încredere, te înlocuiește de minune.

Când totul a devenit ca un nisip, adaugi oul și sucul de portocale și amesteci cu mâna (sau tot la food processor dacă ai fost înlocuit/ă) până se formează coca. Trebuie să fie tare, aproape prea uscată. E ok, pune-o la frigider în folie de plastic și las-o o oră. După aceea se va întinde mult mai ușor.

Ca să întinzi coca ușor, pune dedesubt și deasupra folie de plastic. Adică așa: folie de plastic pe masă, deasupra coca (într-o formă cât mai sferică) și peste cocă încă o folie de plastic. Când întinzi coca cu sucitorul practic vei atinge folia de plastic.
Măsori tava și întinzi coca cât de mare poți, astfel încât să depășească marginile tăvii.

Ridici folia de plastic de deasupra și așezi coca în tavă folosindu-te de folia care a rămas dedesubt, folie care trebuie să ajungă deasupra (evident, nu vei coace plasticul). Desprinzi și folia care acum este deasupra și faci retușuri la cocă: o peticești pe unde trebuie și o presezi de tavă.

Ca să ai o tartă perfectă la margini, treci cu sucitorul peste partea de sus a tăvii și coca în exces se va tăia.

Acum pui tava (cu cocă) la congelator și o vei coace folosind metoda blind baking, Adică vei coace doar crusta, fără umplutură. Pui hârtie de copt sau folie de aluminiu în tava în care e crusta, și peste hârtie pui ceva greu: boabe de orez, fasole, grâu. Ai grijă ca marginile tartei sa fie acoperite de hârtia de copt, în felul ăsta nu se vor arde.
Rolul acelor boabe grele peste cocă este foarte important, o țin plată. Dacă o vei pune la cuptor fără nimic deasupra, e posibil să facă niște mega-gâlme :-) pe care te vei chinui foarte tare să le culci.
La 180 grade, 10 minute. Apoi scoți tarta, ridici hârtia cu boabe și lași să se răcească. Dacă coca e în continuare foarte moale la mijloc, mai pune-o la cuptor câteva minute.

Ai făcut partea cea mai grea! Acum poți umple tarta cu ce vrei tu.


Aici este rețeta pentru crème pâtissière, cremă fină de vanilie, perfectă pentru tarte cu fructe proaspete.

  • 115 g zahăr (sau mai puțin dacă nu te omori după deserturi foarte dulci)
  • 2 ouă și încă un gălbenuș în plus
  • 2 linguri făină de porumb
  • 235 ml lapte 3,5% grăsime
  • 120 ml frișcă lichidă, smântână pentru frișcă sau smântână de gătit 
  • esență de vanilie Bourbon (din aceea cu bobițe)

Amesteci zahărul, ouăle și făina până se omogenizează într-o pastă groasă.
Fierbi laptele și smântâna la foc mic, într-o oală cu fund dublu, în care lucrurile nu se lipesc de obicei. E foarte importantă oala, iar dacă nu ai una bună, improvizeaza neapărat un bain-marie. Când încep să fiarbă, iei laptele de pe foc și îl adaugi ușor peste crema cu ou, amestecând continuu.
Apoi pui totul la fiert din nou, la foc foarte mic (sau bain-marie), amestecând. Va dura câteva minute până începe să se închege, dar când o va face, procesul va fi foarte rapid, așa că nu scăpa crema din ochi :)
Când e groasă și nu cade din lingură, iei totul de pe foc, pui vanilia (vanilia nu se fierbe) și acoperi cu o folie de plastic (nu face crustă). Se lasă la răcit câteva ore.

Enjoy!

sâmbătă, 19 octombrie 2013

Complex Carbs

- Facem și noi o pizza?
- La ora asta??
- ...
- Ok. Cu ce?...
- Păi cu anșoa. Nu știu, capere, măsline, vedem noi.

***



Așa începe a doua parte a zilei la Atelierul FROG. Momentul când am terminat de gătit, de livrat, de planificat și realizăm că ne e foarte foame. Foame din aia de CARBOHIDRAȚI, de ceva sărat, cu chilli, cu sosuri, cu arome zdravene care să ne proptească la masă cel puțin o oră după ce am terminat de mâncat.

Pizza e de obicei alegerea unanimă. Topping-ul este aproape irelevant. Blatul însă este cu totul altă discuție - aici totul contează. Grosimea, elasticitatea, culoarea pe care o are când este copt, mirosul, starea în care se află a doua zi.

(Pizza Night la Atelier înseamnă concurs a doua zi dimineața pentru Pizza Breakfast - fără nici o glumă, acea singură felie rămasă este un adevărat magnet și motiv de concurs până la Atelier)

Am o pasiune pentru pantofi (duh!). Dar daca e sa aleg între pantofi de 5,000 euro sau un cuptor de pizza ca în Napoli, aleg cuptorul - atât de mult ador pizza.

Vă mai povestesc eu despre aventurile mele cu pizza. Experiențele plăcute sunt capitole de roman, însă drama și chinurile prin care trec sunt punctuale și ușor de povestit rapid.
Pe scurt, petrec nerezonabil de mult timp ducând o luptă pentru a nu mă îndopa cu această mâncare minunată.
Când mănânc pizza simt (VĂD) cum mă îngraș, simt cum talia de viespe rămâne un vis din ce în ce mai îndepărtat, cum picioarele de gazelă se simt ca doi saci cu ciment, număr caloriile încercând să fac compromisuri imaginare și să îmi spun că sigur nu am consumat mai mult de 300 calorii toata ziua!
Când mănânc pizza planific următoarele 3 ture de alergat și următoarele 5 zile de salate. În concluzie, eu nu pot mânca orice fără să mă îngraș. Pot ajusta cantitățile, însă la pizza sunt de necontrolat. Atât de mult iubesc această mâncare.

***   

Rețeta pentru un blat de pizza perfect.
Sunt mâncăruri pe care le gătesc după rețete și mâncăruri pe care le fac după reguli. Regula ajută mai mult pentru că nu e nevoie nici de cântar, nici de o memorie excelentă, ci doar de înțelegerea logicii lucrurilor.

Făină
Puțină sare
Drojdie uscată - exact cât scrie pe pachet, raportat la cantitatea de făină
Pregătește un pahar cu apă călduță - dacă e fierbinte nu e bine pentru că se șochează drojdia. Dacă e rece nu se activează drojdia.
Pregătește ulei de măsline
Și deschide o cutie de bere italiană, din respect pentru acest popor care ne-a dat pizza.

  1. Amesteci făina cu sarea și drojdia într-un bol mare. 
  2. Adaugă o parte apă, o parte bere, câteva linguri de ulei și amestecă făina cu mâna. Trebuie să fie o cocă foarte lipicioasă. 
  3. Adaugă apă și ulei până se desprinde de pe bol. 
  4. Atentie, nu pune prea mult ulei de la început. Făina trebuie să lucreze cu apa la început pt a forma moleculele de gluten - care fac pizza ta elastică. Glutenul este "rupt" de grăsimi (deci atenție cu uleiul), însă odată stabilizat, grăsimile vor înveli fibrele de gluten (până la un punct - dacă exagerezi, iar rupi glutenul și NU VREI SĂ RUPI GLUTENUL!).   
  5. Mută coca ta lipicioasă din bol pe un blat curat, pune ulei de măsline deasupra și frământă și împăturește coca până îți ies ochii din cap (ascultă dubstep) cel puțin 5 minute, până devine elastică și nu se mai lipește.
  6. Înapoi în bolul uns cu ulei, acoperi cu folie și pui undeva la loc calduț. Să nu fie foarte cald - cu cât stă mai mult la crescut coca, și cu cât crește mai neforțat, cu atât va fi mai bună la gust. 
  7. După 1-2 ore, aluatul e numai bun de jucat cu el. Presară făină pe un blat și întinde bucăți din cocă - fă-le cât mai subțiri și plimbă-le, jonglează-le, amețeșe-le prin aer ca să devină elastice. 
Pentru sosul de roșii se gătesc în următoarea ordine:
  • În ulei de măsline, se gătește o ceapă roșie tocată fin, cu sare, piper, chilli flakes, oregano și cimbru uscat. 
  • Adaugi usturoi zdrobit când ceapa e foarte moale și îl lași maxim 2 minute. 
  • Adaugi roșii tocate, suc de roșii făcut de tine sau roșii proaspete tăiate bucăți. Poți adăuga și puțină apă. 
  • Trebuie să fiarbă cam 10 minute. Dacă ai folosit roșii proaspete cu tot cu coajă, recomand să faci o pastă la blander din toată compoziția și să mai fierbi câteva minute. 
  • Adaugă sare la final dacă e cazul și, neapărat, o lingură de zahăr ca să păcălești lumea că roșiile tale sunt din Toscana când de fapt ele sunt de la colț și nu prea au gust. 
Topping-urile sunt alegerea ta. 
Recomand maxim 4 per pizza. Așa face italianul adevărat și asta pentru că el știe că less is more


Buonanotte!






http://funnyasduck.net/post/22901

duminică, 8 septembrie 2013

Ștrudel cu mere - alint de duminică

Am închis calculatorul preț de câteva ore. 
Afirmație cu însemnătate mare, în condițiile în care trebuie sa stabilim meniuri, să finalizăm rețete, să găsim furnizori, să terminăm odată flyerele pentru a le da la printare și multe altele. Și în condițiile în care chiar am senzația că țara arde, presa tace sau vorbește aiurea etc.  

În urma unui scurt consiliu de familie am ajuns la concluzia ca mărul din curte a depășit perioada de grație și, spre binele tuturor, oameni și mere, trebuie cules.



Ștrudelul este ceva atât de simplu, încât se poate face oricum, cu orice tip de cocă și orice mere. Bineînțeles că există rigori gastronomice în funcție de tradiție, de țară și de patiser.

Dar eu duminica după-amiaza nu am nici o rigoare de acest gen. Familia mea mănâncă ORICE, fără nici o exagerare, chair orice! De la slănină (brrr!) la caviar. Cu cât mai fin, cu atât mai bine, dar chiar nu e o necesitate :-)




Nu vă scriu rețeta pentru că se găsesc zeci, toate foarte bune.

Dar vă spun trei secrete pentru cel mai bun ștrudel:

1. MERELE. Se taie cuburi, nu se rad. Se pune vanilie (preferabil făcută din păstaie si vodkă), suc de lămâie și foarte puțin zahăr și se gătesc puțin pe aragaz până se înmoaie și devin aurii. În nici un caz nu se pune pesmet.

2. UNTUL este secretul tuturor rețetelor divine. Peste ștrudel, înainte de a se pune la cuptor (190 grade), se presară cuburi mici de unt.

3. ÎNVELIREA. Foaia de aluat se împarte în trei fâșii egale (fă un semn ușor cu cuțitul). Pe cea din mijloc se pun merele gătite, după ce s-au răcit. Fâșiile rămase se taie în multe fâșiuțe oblice și simetrice (dar nu se taie de tot, trebuie să rămână prinse de bucata pe care stau merele). Cu acestea se învelesc merele, alternând dreapta cu stânga. Trebuie să iasă o împletitură drăguță.


Bun.


"Fâșie" este un cuvânt pe care nu cred să-l fi folosit mai mult de 10 ori, diminutivul fiind chiar simpatic (spre deosebire de folosirea generala a diminutivelor, treabă pe care aș amenda-o)


c.t.